Un medicament experimental oprește durerea la sursă


,

Vertex Pharmaceuticals anunță dezvoltarea unui medicament care care ameliorează durerea moderată până la severă, blocând semnalele de durere înainte ca acestea să ajungă la creier.

Compania spune că medicamentul său, numit VX-548, nu prezintă riscul creării unei dependențe, deoarece acționează numai la nivelul nervilor periferici – cei din afara creierului și măduvei spinării.

În studiile sale clinice, Vertex a măsurat efectul medicamentului pe o scală standard de durere în care pacienții au evaluat severitatea acesteia de la 1 la 10, 10 fiind cea mai severă.

Cei care au luat medicamentul au raportat o reducere semnificativă atât statistic, cât și clinic a durerii.

A existat și un al treilea studiu care a analizat siguranța și tolerabilitatea medicamentului la persoanele care suferă de durere dintr-o varietate de condiții.

Încurajată de rezultatele studiilor, compania va aplica pentru aprobarea Administrației pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite până la jumătatea anului. (NY Times)

Scroll to Top