Încrederea managerilor români în economie e la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani

Încrederea managerilor români în economie e la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani


,

Încrederea managerilor români în economie a ajuns la 52,5, cea mai mare valoare din ultimii patru ani, conform celui mai recent studiu Confidex. Cele mai optimiste sunt companiile din servicii, iar pe locul doi se află cele din IT.

„Valoarea indicelui Confidex, care determină nivelul de încredere a managerilor români în economie, a atins cea mai mare valoare măsurată în ultimii patru ani, de 52,5, arată cel mai recent studiu Confidex S1 2024. Astfel, pe fondul scăderii inflaţiei, al creşterii PIB-ului şi al unui optimism crescut al mediului de afaceri autohton, dar şi internaţional, în legătură cu evoluţia economiei, valoarea indicelui a depăşit maximul anterior de 50,2, înregistrat în primul semestru al anului trecut”, precizează un comunicat al Impetum Group.

Conform studiului CONFIDEX din primul semestru al acestui an, ponderea managerilor care se declară optimişti cu privire la starea economiei româneşti a urcat până la 34%, faţă de 26%, în semestrul precedent. Totuşi, 38% dintre aceştia rămân precauţi.

16 ani de muncă pentru o premieră în cultura română. Un profesor din Cluj, premiat pentru traducerea unei opere fundamentale
Profesorul Alexander Baumgarten de la UBB Cluj, premiat pentru prima traducere integrală în română a operei Summa theologica, realizată în 16 ani. (Sursa foto: Say thanks! Give a shoutout to Brandi Redd on social or copy the text below to attribute. Photo by Brandi Redd on Unsplash)

16 ani de muncă pentru o premieră în cultura română. Un profesor din Cluj, premiat pentru traducerea unei opere fundamentale

Doi copii de 2 și 6 ani au primit o nouă șansă la viață la Iași. Un gest de solidaritate a făcut posibile două transplanturi renale
Echipele medicale de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” și Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași au realizat două transplanturi renale pediatrice simultane. Sursa foto: Spitalul „Sfânta Maria” Iași

Doi copii de 2 și 6 ani au primit o nouă șansă la viață la Iași. Un gest de solidaritate a făcut posibile două transplanturi renale

Scroll to Top