Carlos Tevez, fostul mare atacant argentinian, se ocupă și de educația jucătorilor săi


,

Carlos Tevez (39 de ani), antrenorul lui Independiente, își pune elevii să studieze câte două ore pe zi după ședința de pregătire: „Sunt băieți care nu știu să citească, să facă o adunare sau o împărțire. Studiul este unicul mod în care pot scăpa de sărăcie”.

Tevez s-a declarat șocat de nivelul foarte scăzut de educație și cultură al multora dintre fotbaliștii din Argentina. Carlos a câștigat lupta și, grație fotbalului, a scăpat de mediul foarte nociv în care trăia, cu mizerie, degradare și criminalitate”, scrie Gazzetta dello Sport, preluând dintr-un interviu acordat în Argentina.

Pentru a trăi demn și a ști să te descurci în viață e indispensabil să studiezi, să ști să citești și ceea ce semnezi. Iată de ce am decis, împreună cu cei de la club, să organizăm un program specific, pentru a aloca un profesor la fiecare jucător. După antrenament, cine are nevoie se va opri două ore pentru a învăța și a-și umple propriiile lacune”, a explicat Carlos Tevez. (GSP)

Scroll to Top