Asfaltul inventat în România care ar putea crește durata de viață a șoselor


,

Asfaltul cu plastic reciclat, inventat de cercetătorii Universității din Galați, a ajuns la etapa de testare. Specialiștii vor să vadă dacă acest tip de asfalt aduce o creştere a duratei de viaţă a şoselei și dacă este pregătit să suporte diferenţele de temperatură între iarnă şi vară.

Șoselele din România ar putea fi construite cu asfalt amestecat cu plastic reciclat, un produs inventat de cercetătorii Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Invenția a fost brevetată și recunoscută la nivel internaţional de European Patent Office-Oficiul de Invenții al Uniunii Europene.

Potrivit rectorului Universității „Dunărea de Jos” Galați, dr. Puiu Lucian Georgescu, în luna septembrie, echipa din cadrul universității, împreună cu un operator economic, a început pregătirea și asfaltarea terenului pentru începerea testelor în teren. Astfel, a fost turnat în curtea Campusului Științei, din cadrul universității, pe o suprafață de 150 de metri pătrați. Pe porțiunea cu asfalt cu plastic vor circula mașini mari și mici, iar cercetătorii vor lua probe pentru a vedea dacă stratul rezistă la condițiile de trafic greu. Primele rezultate preliminare vor fi la finalul lunii octombrie. (Adevarul)

Scroll to Top