A doua persoană din lume care a primit un transplant experimental de inimă de porc se simte bine la o lună după operaţie. Medicii spun că nu sunt semne de respingere sau de infecţie


,

La o lună de la o procedură experimentală de transplant de inimă de porc modificată genetic la un pacient cu o boală cardiacă în stadiu terminal, medicii spun că inima acestuia funcţionează de una singură şi nu prezintă semne de respingere.
Intervenţia chirurgicală revoluţionară a fost efectuată pe 20 septembrie, la Centrul Medical al Universităţii din Maryland (UMMC), Statele Unite, de către aceeaşi echipă care a efectuat şi primul transplant experimental, o premieră medicală, în ianuarie anul trecut.

În luna septembrie, americanul Lawrence Faucette, în vârstă de 58 de ani, a fost supus unei operaţii de transplant cu o inimă de porc modificată genetic, a doua efectuată vreodată la un om. Boala de inimă şi afecţiunile preexistente ale bărbatului l-au făcut neeligibil pentru un transplant de inimă umană tradiţională.

Echipa medicală care se ocupă de el consideră că funcţia sa cardiacă este excelentă, spune dr. Bartley Griffith, director al Programului de transplant cardiac şi pulmonar de la facultatea de medicină a Universităţii din Maryland, care a efectuat operaţia.

„Nu există nicio dovadă de infecţie sau de respingere în acest moment”, a declarat medicul.

Transplantul revoluţionar de inimă de porc într-un primitor viu a fost efectuat pentru a doua oară în istoria medicală. (News.ro)

Scroll to Top