Peste jumătate din mașinile vândute în China au fost electrice


, ,

China a făcut istorie în primele 14 zile ale lunii aprilie, când vânzările de mașini electrice le-au depășit pe cele care folosesc combustibil fosil.

516.000 de vehicule au fost vândute în această perioadă, ceea ce, de fapt, reprezintă o scădere cu 11% față de anul trecut și un câștig de 3% față de luna anterioară.

Dar, dintre acestea, 260.000 au fost vehicule electrice, vânzările acestora crescând cu 32% față de anul trecut și cu 2% față de luna anterioară.

Această evoluție duce cota mașinilor electrice din China la 50,39%.

Deși valabile pentru o perioadă de doar două săptămâni, rezultatele depășesc cu mult estimările anterioare, care prevedeau că mașinile electrice nu vor ajunge la 50% din piață decât după 2028. (CarNewsChina)

Scroll to Top