Peste 100.000 de galaxii surprinse de telescopul Euclid la 1,5 milioane km de Pământ


,
Text preluat de la Robin Simion

Telescopul Euclid a ajuns pe poziție, în punctul Lagrange 2, la 1.5 milioane km de Pământ, unde este și telescopul James Webb.
În poza asta vedem peste 100.000 de galaxii. Vreo 1.000, în prim-plan, parte din roiul de galaxii Perseu, iar celelalte 100.000 sunt dincolo de el. Unele sunt atât de departe, că i-a luat luminii 10 miliarde de ani să ajungă până la noi. Cine știe dacă galaxiile cele mai vechi mai există.
 
Noutatea pe care o aduce telescopul Euclid este că prinde 100.000 de galaxii într-o singură poză, la calitate foarte bună.
De exemplu, telescopul James Webb, se uită cu mare claritate la o mică parte a cerului, cât un grăunte de nisip. Aia e specializarea lui.
Hubble a făcut o imagine cu vreo 200.000 de galaxii, dar care a fost formată din mii de poze făcute în 16 ani.
 
Euclid a făcut poza asta, cu 100.000 de galaxii, în mai puțin de 5 ore. O singură fotografie.
 
Specializarea lui Euclid este să facă poze largi ale universului și să identifice materia și energia întunecate, care înseamnă 95% din univers. Tot ce vedem noi, stele, planete, galaxii, sunt doar 5% din univers.
 
Materia și energia întunecate nu pot fi observate direct, cu studiind indicii discrete, cum ar fi conturul, distanțele dintre galaxii și mișcarea galaxiilor.
 
Euclid a avut probleme imediat după ce a ajuns în L2: nu se putea fixa pe o galaxie, să poată face poze clare. A fost nevoie de un update de software pentru sistemul de ghidare fină. Acum funcționează perfect.
 
Camera lui de 600 de megapixeli are în fața ei cel puțin 6 ani de funcționare. Abia aștept să văd ce descoperă.
 
Dacă vreți să vedeți poza la rezoluție mare și să faceți zoom în ea, mergeți aici: https://bitly.ws/ZHSm
Scroll to Top