În urmă cu aproximativ 120 de milioane de ani, în locul unde se află astăzi o regiune muntoasă din Columbia exista o mare tropicală populată de reptile uriașe, rechini, țestoase și numeroase alte viețuitoare. Fosilele păstrate în rocile acestei regiuni le-au permis cercetătorilor să reconstituie unul dintre cele mai complexe ecosisteme marine preistorice cunoscute. Descoperirile sugerează că transformările majore ale vieții pe Pământ nu au fost întotdeauna provocate de extincții în masă.
Concluziile apar într-un studiu realizat de cercetători de la Universitatea McGill din Canada și Centrul de Cercetări Paleontologice din Columbia. Lucrarea, publicată în iunie 2026 în revista Frontiers in Ecology and Evolution, a fost prezentată într-un comunicat al universității, preluat de ScienceDaily pe 8 noiembrie.
O mare tropicală dominată de reptile marine uriașe
Fosilele provin din formațiunea geologică Paja, aflată în apropierea orașului Villa de Leyva. Cercetătorii au identificat dovezi ale existenței unor plesiozauri cu gât lung, rude marine ale crocodililor, țestoase, rechini, crustacee și numeroase alte organisme.
Unele dintre aceste animale ocupau vârful lanțului trofic. Analizele anterioare au arătat că ecosistemul avea o rețea alimentară neobișnuit de complexă, cu mai multe categorii de prădători mari care coexistau în aceeași regiune.
„Această formațiune geologică a oferit o arhivă fosilă excepțional de bogată”, a explicat cercetătoarea Dirley Cortés, potrivit Universității McGill.
Condițiile de mediu ar fi favorizat această biodiversitate. Temperaturile ridicate, nivelul mărilor și apele bogate în nutrienți au creat habitate potrivite pentru numeroase specii. Legăturile dintre bazinele oceanice au permis, probabil, și răspândirea unor grupuri diferite de animale.
O nouă explicație pentru marile schimbări ale vieții pe Pământ
Cea mai interesantă concluzie privește felul în care ecosistemele se transformă. Fosilele arată că în aceeași mare trăiau atât grupuri de animale moștenite din Jurasic, aflate în declin evolutiv, cât și grupuri mai noi, care aveau să se diversifice în Cretacic.
Cercetătorii numesc acest fenomen „inflexiune biotică”. Conceptul descrie o perioadă de tranziție în care grupurile vechi și cele noi coexistă, iar biodiversitatea poate atinge niveluri ridicate înainte ca structura ecosistemului să se schimbe.
Până acum, multe dintre marile transformări evolutive au fost studiate în legătură cu extincțiile în masă. Noul model sugerează că schimbări importante pot avea loc și treptat, fără o catastrofă biologică globală.
Autorii avertizează însă că ipoteza trebuie verificată prin studierea altor regiuni fosilifere. Sunt necesare datări mai precise și comparații între ecosisteme pentru a stabili cât de răspândit a fost fenomenul.
Pentru paleontologi, formațiunea Paja reprezintă astfel mai mult decât o colecție impresionantă de fosile. Ea oferă posibilitatea de a înțelege cum au coexistat speciile într-o perioadă de schimbări majore și cum au apărut noi forme de organizare a vieții în oceanele preistorice.
