A fost realizat cel mai detaliat arbore al vieții pentru plantele cu flori de până acum

A fost realizat cel mai detaliat arbore al vieții pentru plantele cu flori de până acum


,

Răspândirea rapidă a plantelor cu flori, sau „misterul abominabil”, cum a numit Charles Darwin această evoluție, va putea fi mai bine înțeleasă după publicarea celui mai nou studiu în materie.

Acesta a creat cel mai detaliat arbore al vieții pentru plantele cu flori realizat vreodată, după analizarea a 1,8 miliarde de litere de cod genetic de la mai mult de 9.500 de specii, clarificând o parte din misterul din jurul creșterii plantelor cu flori.

Asemenea unui tabel periodic, acest copac al vieții arată cum sunt legate plantele. Pentru asta, cercetătorii au folosit 200 de fosile și au descoperit că plantele cu flori timpurii au cunoscut o explozie a diversității la scurt timp după originea lor, dând naștere la mai mult de 80% din speciile majore de plante cu flori pe care le vedem astăzi.

După „explozia” inițială, viteza cu care au apărut noi specii de plante cu flori a încetinit timp de aproximativ 100 de milioane de ani. Apoi, cu aproximativ 40 de milioane de ani în urmă, când clima Pământului se răcea, a existat un nou mare salt în numărul de noi specii de plante cu flori care au apărut.

Studiul a fost posibil cu contribuția a 138 de organizații din 27 de țări și a folosit de 15 ori mai multe date decât orice alt studiu similar. (Mongabay)

Un vaccin antigripal obișnuit, testat împotriva cancerului. La trei pacienți, medicii nu au mai găsit celule tumorale după tratamentul experimental
Cercetătorii americani testează injectarea unui vaccin antigripal direct în tumorile pacienților cu melanom, pentru a stimula răspunsul sistemului imunitar. Imagine cu scop ilustrativ. (Sursa foto: Photo by Iván Martínez Díaz on Unsplash)

Un vaccin antigripal obișnuit, testat împotriva cancerului. La trei pacienți, medicii nu au mai găsit celule tumorale după tratamentul experimental

O cameră cu inteligență artificială ar putea preveni întâlnirile periculoase cu urșii polari. Sistemul este testat în Canada
O cameră cu inteligență artificială este testată în Canada pentru detectarea urșilor polari. Tehnologia ar putea preveni întâlnirile periculoase cu oamenii (Sursa foto: Photo by Hans-Jurgen Mager on Unsplash)

O cameră cu inteligență artificială ar putea preveni întâlnirile periculoase cu urșii polari. Sistemul este testat în Canada

Scroll to Top